Curtea Supremă a SUA vrea să interzică avortul. Care sunt motivele

0

Lidera majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a catalogat vineri drept o ”jignire” şi o ”palmă” dată femeilor decizia Curţii Supreme a SUA care a anulat jurisprudenţa ce garanta dreptul femeilor la avort, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Trump este de acord cu interzicerea avortului

La polul opus, liderul republican din Senatul SUA, Mitch McConnell, a calificat această decizie drept una curajoasă şi corectă şi a denunţat atacurile democraţilor la adresa judecătorilor Curţii Supreme.

Fostul preşedinte republican Donald Trump a reacţionat de asemenea favorabil, afirmând că decizia “este conformă Constituţiei şi restabileşte drepturile acolo unde trebuiau să fie de mult timp”.

În schimb, predecesorul său democrat Barak Obama a susţinut că instanţa supremă a SUA a ”atacat libertăţile esenţiale a milioane de americani”, iar fostul secretar de stat democrat Hillary Clinton consideră hotărârea Curţii Supreme ca ”un pas înapoi pentru drepturile omului şi drepturile femeii”.

vezi și Oklahoma, spre interzicerea avortului în orice stadiu al sarcinii

Despre ”un mare pas înapoi” prin această decizie a vorbit şi premierul britanic Boris Johnson, în timp ce omologul său canadian Justin Trudeau a catalogat hotărârea Curţii Supreme a SUA drept ”oribilă”.

Această instanţă, cu majoritate conservatoare, a luat vineri decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic ‘Roe v. Wade’ din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină. Hotărârea nu scoate în afara legii avorturile, dar restabileşte situaţia când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu.

Judecătorii au decis

Cu o majoritate de 6 judecători conservatori la 3 progresişti, Curtea Supremă a menţinut o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Patru state din componenţa SUA, respectiv Missouri, Kentucky, Louisiana şi Dakota de Sud au anunţat la scurt timp după acest verdict că interzic avortul, alte 22 fiind aşteptate să facă anunţuri similare curând. În schimb, statul New York a anunţat că menţine dreptul la avort şi a invitat femeile care doresc să recurgă la întreruperi de sarcină să vină pentru acest lucru în statul New York.

Alte trei state progresiste, respectiv California, Oregon şi Washington, au anunţat că se angajează împreună să apere dreptul la avort.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele