UPDATE: Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță că cercetătorii români lucrează la proiectele a cel puțin 10 drone – unele de mici dimensiuni, altele cu autonomie de 24 de ore. El și-a expimat încrederea în cercetătorii români și în dorința ca ”dronele din România să ajungă în toată lumea”.
Ministrul spune că există deja mai multe concepte de dronă la care lucrează cercetători de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială (INCAS) și de la Institutul National de. Cercetare – Dezvoltare Turbomotoare COMOTI.
”Vorbim despre o piață internațională într-o dinamică permanentă și mi-aș dori ca dronele din România să ajungă în toată lumea”, a mai spus Ivan.
Ministrul a nu indicat însă un termen la care una dintre drone ar putea intrat în producție.
”Este prematur să avansez termene în condițiile în care urmează doar să profilăm foarte clar care sunt acele modelele care și merită să fie puse în piață”, a arătat ministrul, care a precizat că ministerele de resort vor stabili de comun acrod acest lucru.
Știre inițială
Ministerele Economiei, Apărării și Cercetării colaborează în vederea fabricării unei drone românești în industria de apărare, anunță ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, care a adăugat că au fost identificate companii românești cu produse performante în această privință.
”Despre drona românească – Da, este un proiect în care cred. Este un proiect în care am identificat foarte multe companii românești care au produse deja foarte performante și vom reuși împreună cu Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Cercetării, Inovării să aducem acest proiect al dronei românești mult mai aproape”, a declarat ministrul Economiei, care are în subordine companile de stat din industria de apărare.
Ministrul Oprea a arătat că pentru 5 companii din domeniu au fost pregătite memorandumuri pentru angajări suplimentare, ținta fiind ca unele fabrici să lucreze în 4 schimburi, respectiv 24 ore timp de 7 zile pe săptămână.
Oprea a mai spus că în acest moment există discuții cu foarte mulți parteneri pentru a putea produce în România echipamentele de care Ministerul Apărării Naționale, armata română, și celelalte ministere de forță au nevoie, iar în luna mai speră să poată anunța cu partenerii internaționali proiectele stabilite și progresul acestora.
Ștefan-Radu Oprea a arătat că din cele 120 de companii licețiate în industria de apărare, 118 au capital privat și produc pentru instituțiile de apărare din România, dar și exportă, țara noastră fiind prezentă pe lanțurile de aprovizionare cu muniție de toate calibrele.