Plantă înrudită cu varza, muştarul şi broccoli, hreanul îşi are originea în zona mediteraneană a Europei şi în vestul Asiei. Egiptenii, grecii şi romanii o foloseau în alimentaţie şi medicină, ea apărând în picturile din Pompei şi fiind menţionată în mitologia greacă ca plantă ce are valoarea greutăţii sale în aur, după spusele Oracolului din Delphi.
La noi este folosită din bătrâni la tratarea răcelilor, anemiei (ajută organismul să asimileze fierul din alimente), infecţiilor urinare, durerilor articulare, gutei, tusei şi altor afecţiuni care apar de obicei iarna. Rădăcina conţine vitamina C, calciu, magneziu, fosfor, potasiu şi sodiu.
De ce este hreanul iute?
Senzaţia de iute pe care o simţim când mâncăm hrean se datoarează unei substaţe chimice numită izotiocianat de alil. Aceasta este o substanţă folosită ca apărare împotriva animalelor. Este toxică şi pentru plantă, fiind păstrată sub forma unor precursori şi formându-se numai în momentul în care rădăcina este zdrobită.
Condiții de cultivare
Planta este foarte rezistentă la geruri (excepţie fac plantele tinere). Preferă soluri fertile şi reavene, lutoase, luto-nisipoase, argiloase şi calcaroase, cu un pH 6-7. Seceta de lungă durată afectează suculenţa rădăcinilor, iar o umiditate prea ridicată a solului duce la apariţia bolilor provocate de ciuperci.
Pentru înfiinţarea unei plantaţii, se folosesc butaşi de rădăcină, cu lungime de 10-15 cm şi diametru de 1-2 cm. Aceştia se plantează în octombrie sau martie-aprilie, la o distanţă de 45-50 cm unii de alţii, lăsând 70-75 cm între rânduri. Ca plante premergătoare se recomandă vinetele, tomatele, ardeiul sau plante leguminoase, după astfel de culturi, terenul având puţine buruieni.
Citește și: Lavanda, gustarea sănătoasă cu miros divin
Recoltarea se face în toamna celui de-al doilea an de cultură, prin culegerea rădăcinii principale. Din ramificaţiile rădăcinii se fac butaşi care se ţin peste iarnă în lădiţe cu nisip.
Hreanul în bucătărie
Hreanul se prepară sub formă de sirop sau de vin tonic pentru diverse tratamente şi se conservă ras, în oţet de mere. Acesta mai este folosit pentru a da savoare multor feluri de mâncare mai ales celor gătite iarna. Iată o reţetă numai bună pentru mesele cu prietenii la munte, după o zi cu ger şi zăpadă:
Coaste cu piure de hrean
Coastele se prăjesc în ulei de măsline, până devin aurii când se adaugă 2 morcovi, 1 ceapă şi 5 căţei de usturoi, toate tăiate mărunt. Adăugaţi 400 g roşii, cimbru, 350 ml vin roşu, 200 ml supă de oase de vită şi lăsaţi-le pe foc până încep să fiarbă. Mutaţi totul în cuptor şi lăsaţi 2-2 1/2 ore până ce carnea începe să se desprindă de pe oase. Asezonaţi cu sare şi piper.
Separat, preparaţi un piure din 2 kg cartofi, 110 g unt şi 200 ml lapte în care adăugaţi 2-4 linguriţe de sos de hrean realizat din bechamel, smântână şi hrean ras.
Poftă bună!
Autor: Dana Canari, biolog
