Hyundai Motor Group, investiție masivă în SUA

1

Hyundai Motor Group va investi încă 5 miliarde de dolari în Statele Unite până în 2025, pentru a consolida colaborarea cu firmele americane în domeniul tehnologiei avansate, acestea adăugându-se unor investiţii de 5 miliarde de dolari anunţate vineri pentru vehicule electrice şi baterii. 

 

Noile investiţii, anunţate în timpul unei vizite la Seul de către preşedintele Joe Biden, sunt pentru robotică, mobilitate aeriană urbană, conducere autonomă şi inteligenţă artificială, a spus grupul.

Hyundai Motor Group, care reuneşte Hyundai Motor şi Kia, a anunţat vineri planuri de a investi 5,5 miliarde de dolari în Georgia pentru a construi vehicule electrice şi instalaţii pentru baterii.

Noile unităţi de producţie de vehicule electrice şi baterii ale Hyundai vor avea sediul în statul sudic Georgia, unde sindicatele sunt mai puţin răspândite şi nu pot cere lucrătorilor să adere la ele.

Biden, un democrat, s-a descris ca fiind cel mai pro-sindicate preşedinte din istorie. Însă acordul, anunţat de guvernatorul republican al Georgiei, a arătat compromisurile pe care preşedintele ar putea fi nevoit să le facă în timp ce caută investiţii în străinătate.

”Hyundai şi orice companie care investeşte în Statele Unite ar beneficia enorm de pe urma încheierii de parteneriate cu unii dintre cei mai calificaţi, dedicaţi şi angajaţi lucrători din lume pe care îi puteţi găsi; şi anume membrii sindicatelor americane. Orice afacere de a produce vehicule electrice şi baterii pentru vehicule electrice ar fi consolidată printr-o relaţie de negociere colectivă cu sindicatele noastre”, a spus Biden.

Preşedintele general al Hyundai Motor Group, Euisun Chung, nu a comentat despre sindicatele din SUA.

SUA: Un pasager-erou a aterizat un avion, după ce pilotului i s-a făcut rău

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele