Novak explică de ce a ratat sosirea canotorilor

2

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a scris, luni, pe Facebook, că primirea delegaţiei României de la CE de la Munchen, la Salonul oficial de la Otopeni, a fost organizată de Federaţia Română de Canotaj, Ministerul Sportului nefiind invitat să participe nici la organizare, nici la evenimentul în sine, şi nici nu a primit o informare oficială în acest sens.

 

„Vreau să felicit încă o dată canotorii români, dar şi antrenorii, federaţia şi pe toţi cei care au pus umărul la rezultatele lor remarcabile, pentru performanţele istorice de la Campionatele Europene. Am transmis mesaje de felicitare, publice şi private, şi în timpul competiţiilor, pe care le-am urmărit îndeaproape, cu emoţie, mândrie şi interes.

Primirea delegaţiei noastre la revenirea în ţară a fost organizată de Federaţia Română de Canotaj. Federaţia a programat evenimentul, s-a ocupat de închirierea Salonului Oficial şi a invitat presa. Ministerul Sportului nu a fost invitat să participe nici la organizare, nici la evenimentul în sine, şi nici nu a primit o informare oficială în acest sens. Vă asigur că am fi onorat cu mare bucurie orice propunere de participare, în orice formă, cum am făcut-o de atâtea ori când sportivii români au revenit în ţară cu rezultate internaţionale”, afirmă ministrul, într-o postare pe Facebook..

România, al 6-lea producător de ceapă din UE, importă de 33 de ori mai mult decât exportă

Novak spune că are tot respectul pentru canotaj şi de aceea a decis creşterea bugetului alocat cu peste 50 la sută. „Am tot respectul pentru canotaj, este unul dintre sporturile cu cea mai constantă şi îndelungată tradiţie în performanţă. Aprecierea corectă a rezultatelor deja obţinute, dar şi a potenţialulul pe care acest sport îl are, au făcut ca Ministerul Sportului să crească în acest an bugetul alocat Federaţiei Române de Canotaj cu peste 50%. Toate solicitările către minister au fost aprobate, am manifestat deschidere şi susţinere, tocmai pentru că respectăm valoarea şi competenţa. Rezultatele de la Munchen sunt istorice, cu adevărat. Este regretabil că aceste momente de glorie, la care sportivii au dreptul şi de care ar trebui să se bucure din plin, sunt deturnate pe un fond care nu are nimic de-a face cu performanţa sau cu realitatea, cu esenţa sportului sau a succesului. Şi este regretabil şi că revenirea junioarelor de la gimnastică nu are parte de aceeaşi atenţie”.

2 comentarii

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele