Orban se teme de atacurile „viitorilor parteneri de guvernare de la USR”

0

Premierul Ludovic Orban le-a transmis miniștrilor luni, în ședința Biroului Executiv al PNL, că nu va participa la audierile din comisii așa cum a făcut-o la prima învestire a Cabinetului. „Nu mai aveți nevoie de dădacă”, le-a spus Orban. De asemenea, premierul le-a atras atenția miniștrilor care vor fi „țintele” preferate ale PSD, dar și ale „viitorilor parteneri de guvernare” de la USR.

 

Printre miniștrii pe care i-a avertizat Orban că vor fi atacați de parlamentarii PSD la audierile din comisii se numără Florin Cîțu, Victor Costache, și Violeta Alexandru.

Premierul i-a transmis ministrului fondurilor europene, Marcel Boloș, că va fi atacat la audieri de „viitorii parteneri de guvernare”, referindu-se la parlamentarii USR.

Strategia PNL pentru audierile din comisii este ca miniștrii să vorbească cât mai mult, să prezinte realizările din cele 3 luni de guvernare, iar parlamentarii PNL să fie cei care monopolizează partea de întrebări, astfel încât social democrații sa nu mai aibă timp să atace miniștrii desemnați. Orban le-a mai transmis miniștrilor să nu fie aroganți.

„Cel mai probabil toți miniștrii vor obține aviz negativ. Nu avem nevoie de avizul lor. Cel mai important este să transmiteți mesaje către cetățeni”, le-ar fi spus Orban, conform unor surse participante la ședință.

 

Miniştrii propuşi pentru a face parte din Guvernul Orban II vor fi audiaţi luni, marţi şi miercuri în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului

 

Potrivit programului aprobat de Birourile reunite ale Legislativului, luni intră la audieri Florin Cîţu – ministrul propus al Finanţelor (ora 12,00), Costel Alexe – ministrul propus al Mediului (ora 13,00), Nicolae Ciucă – ministrul propus al Apărării Naţionale (14,00) şi Marcel Vela – ministrul propus al Afacerilor Interne (15,00).

Citește și: Orban: Ponta rămâne un pesedist

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele