Prințul eco-isteriei și prințul vânător

0

Ocazia de a creea impresia că autoritățile din România nu-și fac bine treaba, nu a fost ratată nici de această dată de “prințul ONG-urilor verzi” din țara noastră. Și pe bună dreptate, o parte din puținii oameni care-l ascultă pe canalele care-i mănâncă galbeni din palmă încep să-și pună întrebări.

Dar aici intervin două bariere de comunicare ce-l fac pe omușorul nostru să țipe din toți rărunchii cu orice ocazie.

Prima e că încet, încet a intrat în pielea personajului “Petrică” din fabula cunoscută publicului larg datorită celebrului basm simfonic al lui Prokofief. Sunt sigur că știți că în a treia zi de când începuse cu minciunile că “vine lupul, vine lupul” lui Petrică nu i-a mai sărit nimeni în ajutor.  Morala: nimeni nu crede un mincinos, nici măcar când spune adevărul.

A doua problemă de comunicare a păunului e că dacă nu țipă, nu primește bani. Și dacă nu primește bani nu mai are cu ce plăti trompetiștii. Și fără trompetiști devine un trist toboșar de care lumea se satură repede. Deci nu mai e relevant ci chiar incomod de inutil.

În acest context, toată povestea ursului capital-bătrân (sic) împușcat în locul unei ursoaice cu pui (iar sic), in urma unei derogări acordate de Ministerul Mediului e doar un abur (a se citi “o abureală”), din care cei interesați ar vrea să scoată niște foloase. La fel cum ar fi vrut mai dihai dacă era vorba de o ursoaică cu pui. Pentru că fapt este că la Ministerul Mediului au fost depuse trei cereri de derogare de către gestionarul fondului respectiv de vânătoare şi a fost aprobată una singură pentru cităm: “un exemplar  urs”, fără nici o specificaţie legată de sexul animalului.

Faptul că vânătorul a împuşcat un exemplar mascul matur/bătrân, care şi-a lăsat cu prisosinţă timp de 17 ani genele viguroase în populaţia de urşi din arealul său şi nu o femelă cu pui cum ar fi fost dorinţa ONG-urilor “verzi întunecate”, ca să poată urla că “nenorociţii de vânători au lăsat puii orfani“ şi apoi să facă o campanie să-i adopte cât mai mulţi prostănaci, i-a înfuriat la culme. Pentru simplul motiv că nu le-a funcţionat planul!

Mai mult e clar că ceva nu le convine și cred că primul lucru pe listă e rezolvarea cu adevărat a problemelor de mediu începută de actualul ministru de resort, pentru că e clar că dacă nu vor mai fi probleme ONG-urilor de mediu le va dispărea obiectul activității, deci nu se va mai justifica existența lor.

Iar în privinţa vânătorii de trofee atât am de zis: eco-istericii nu au motive ştiinţifice ci doar ideologice/emoţionale pe care-şi fundamentează teoria. Pentru că un astfel de exemplar de urs timp de 17 ani a procreat, dar odată ajuns la această vârstă cu greu poate fi speculat faptul că ar mai fi ajuns să monteze ursoaice având în vedere că “îi cam trecuse vremea“. Valoarea sa era exclusiv aceea ca trofeu.

La o analiză simplă și rațională, lăsând abureala deoparte, în acest moment se pot trage doar trei concluzii. Prima e că dacă cineva a greșit în acest caz înseamnă că a încălcat legea. De aici rezultă ca nu legea sau legiuitorul sunt vinovați ci cel care a încălcat legea.

A doua e că pentru a vedea cine a încălcat legea trebuie să existe o cercetare. Acest lucru a si fost declarat de șeful Gărzii de Mediu din cadrul Ministerului Mediului, care a implicat și alte autorități ale statului. Deci oricine găsește vinovați înainte să-i găsească organele abilitate se antepronunță cu bună știință.

A treia și cea mai amuzantă (dacă nu ar fi cea mai tristă) este că lumea “pune botul” cu mare naivitate (ca să nu zic prostie entuziastă) la minciunile umflatului în pene păun eco-isteric din povestea noastră de azi (că de aia zic că-i mincinos): este evident pentru tot omul că ursul primăvara, după ce iese din somnul de iarnă e slab. Deci e clar că nu avea cum să fie “cel mai mare urs din România, poate chiar din Europa„. Urșii mari cu siguranță sunt tot prin Carpați, însă toamna. Și nu prea-i vede nimeni, pentru că știu să se ferească şi de aia ajung şi mari.

Deci premierul Câţu este cum ne aşteptam dealtfel, mai bine informat decât eco-istericii.

Nu pot încheia gândurile acestea fără a mai pune odată întrebarea despre care știți că mă frământă de mult timp: de ce nu vedem că lupta așa-zișilor “verzi eco+marxişti” este ideologică și nu are nimic de-a face cu protecția naturii și a mediului, ci cu o ideologie progresistă a cărei intrare în pâine este pregătită de câțiva ani buni, pe bani buni?

Mai mult decât atât creştini declaraţi fiind noi, asistăm la o sminteală generată de un fenomen tot mai prezent în ultimii ani “Disneylandizarea“ naturii. În virtutea acestui fenomen animalele încep să aibă nume şi personalităţi caracterizate de trăsături şi sentimente umane… E o nebunie fără seamăn care marchează de fapt o involuţie spirituală a societăţii umane.

Ne întoarcem pe nesimţite în epoca animismului primitiv, când indivizii vedeau în fulgere semne ale mâniei naturii… De necrezut ce vremuri trăim…

Iar scopul este unul singur și anume izolarea omului de natură de rădăcinile lui de viață autentică, de tradiție de familie, de gospodărie și în cele din urmă de libertate asumată în nume propriu, pentru a-l pune cu totul “la dispoziția” celor care-i “vor binele”. Și-l vor atât de tare încât dacă vom sta ca proștii cu mâinile în sân, așa vom și rămâne. Iar Ministerul Mediului va capitula în cele din urmă, lipsit de susținerea noastră a celor interesați cu adevărat și de soarta naturii dar și de propria noastră bunăstare ca oameni liberi ce ne pretindem.

Să avem grijă să nu cumva să fim ultima generație de acest fel.

Mihai Ovidiu Enea este realizator al emisiunii “Regatul Sălbatic”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele