Organizatorii Festivalului Neversea au anunțat nume noi de artiști care vor presta la festivalul de la Constanța, printre acestea aflându-se…
Optima, compania de outsourcing cu capital majoritar românesc, a raportat o creștere financiară de 50% în primele 3 luni…
Numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2018, cu 750 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin…
Amazon pășeste în București cu 650 de locuri de muncă și un centru de dezvoltare și tehnologie. Totuși, vedeta evenimentului…
Opt militari români au fost răniţi în Afganistan, într-un atac cu mașină-capcană. Românii erau în patrulare. Răniții se află în…
Ducesa de Cambridge a născut, luni, la spitalul St Mary din Londra, un băiat, acesta fiind cel de-al treilea copil…
Cum ar fi un grătar fără mititei? Parcă i-ar lipsi ceva, așa-i? Mirosul specific și gustul cărnii tocate amestecată…
Un medic din Vrancea, impresionat de situația colegilor săi care au primit salarii mai mici odată cu aplicarea noilor reglementări…
Ambalarea unui produs s-a dovedit a fi o idee excelentă de afaceri pentru doi fraţi din Ploieşti. Dezvoltând servicii logistice complexe…
Lidl România avertizează clienții cu privire la o tentativă de fraudă, care circulă pe canalele online pe rețelele Facebook și…