Aripa pro-penală din PSD dorește să ceară excluderea Anei Birchall din partid în cadrul ședinței CEx care are loc miercuri…
Proiectul pentru impozitarea pensiilor speciale, depus de Teodorovici, a primit votul final în Senat după ce ieri a primit aviz…
Plenul CSM nu a reușit nici din a cincea încercare validarea Adinei Florea la șefia Secției pentru investigarea infracțiunilor din…
Primarul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu, a fost suspendat din funcție printr-un ordin al prefectului, după ce a cerut demontarea panourilor…
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat luni că premierul britanic Boris Johnson încă nu a prezentat vreo propunere alternativă…
Piaţa asigurărilor a înregistrat în acest an o creştere robustă, atât în ansamblu, cât şi pe segmente, solvabilitatea şi lichiditatea…
Aproximativ 20 de lucrători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş au sesizat Ministerul…
Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de japoneza Nao Hibino cu 4-6, 6-0, 0-3, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la…
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă seara, în Delta Dunării. Ard 10 hectare de vegetație uscată, iar intervenția pompierilor este…
Prima centrală nucleară plutitoare a Rusiei a ajuns la punctul final al destinaţiei sale din Extremul Orient, după o călătorie…
Fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, şi al fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă mai au un rechizitoriu finalizat. Trebuie…
Casa Albă a confirmat lichidarea lui Hamza bin Laden, fiul preferat al lui Osama bin Laden, prezentat drept succesorul acestuia…
Ministerul Sănătăţii va face publice pe site informări periodice privitoare la riscurile utilizării dispozitivelor care încălzesc tutun, a anunţat ministrul…
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 6,025 miliarde de euro, în primele şapte luni din…
Un tânăr din Gurnee, Illinois, a fost spitalizat după ce a folosit o țigară electronică vreme de un an și…
Procurorii din Bulgaria l-au pus marți sub acuzare pentru spionaj în favoarea Rusiei pe șeful unui ONG, în cadrul unei…
Teodor Meleşcanu a anunțat că va contesta în instanță excluderea din partid anunțată de Călin Popescu Tăriceanu. Președintele ALDE a…
Anthony Joshua a pierdut centura mondială WBA a greilor după lupta cu Andy Ruiz din luna iunie. Boxerul britanic a…
Elena Udrea s-a prezentat joi la Curtea de Apel Bucureşti, în procesul în care este judecată pentru instigare la luare…
Internaţionalul român Alexandru Mitriţă a marcat al optulea său gol pentru New York City FC în Liga profesionistă nord-americană de…
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 pe scara Richter s-a produs joi dimineaţa, la ora locală 6:38, în zona seismică…
Judecătoria Sectorului 4 a admis miercuri cererea fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea de a fi eliberat condiţionat din…
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru cele trei portofolii rămase vacante în…
Direcția Generală Anticorupție din Ministerul de Interne și procurori din Sibiu, Vâlcea și Mureș fac percheziții la Registrul Auto Român…
Violeta Mirea, Vasile Marian și Eugen Țenea sunt primii trei polițiști care vor fi puși sub acuzare de Secția Specială…
Datele demografice arată că oferta potenţială a forţei de muncă este în declin din cauza scăderii naturale, a îmbătrânirii populaţiei…
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ”nu este moral” ca o mare companie să îşi externalizeze profiturile, dar a apreciat…
Senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, marţi, în plen, în cel de-al doilea tur de scrutin, preşedintele Senatului cu…
Marian Moroşanu, membru al Asociaţiei 21 Decembrie, cunoscut şi sub numele de ''Ceauşescu'', a fost ridicat luni seară de poliţişti,…
Viorica Dăncilă a anunţat că săptămâna viitoare va cere în Parlament votul de încredere pentru Guvern. Preşedintele PSD spune că,…
Scriitorul clujean Horia Muntenuş va lansa pe 14 septembrie filmul său documentar-artistic "Basarabia", un lungmetraj de 300 de minute despre…
Tinerii urmăriţi de poliţiştii din Baia Mare aproape 60 de kilometri, deoarece au refuzat să oprească, forţând astfel agenţii să…
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Deva, că în teritoriu există "mulţi colegi" de la ALDE care nu au vrut…
Dan Barna a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, că România ar trebui să depăşească acest „clivaj etnic” în care fiecare…
Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Felix Bănilă, a declarat vineri că…
Bianca Andreescu s-a calificat în finala US Open, după ce a învins-o pe Belinda Bencic, cu scorul de 7-6(3), 7-5.…
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Spaniei cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, pe Arena…
La 30 de ani de la Revoluția română, oameni care au sprijinit regimul criminal al soților Ceaușescu se află foarte…
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că respinge categoric propunerile pentru miniştrii interimari. "Criza în care ne aflăm este generată…
Un număr de 33 de persoane vor fi conduse la audieri în urma percheziţiilor efectuate joi, la Câmpulung, la domiciliile…
Ursula von der Leyen, președintele ales al Comisiei Europene, ar fi respins cele două propuneri trimise de premierul Viorica Dăncilă…
Dan Barna a declarat, la Bistrița, că partidul său va intra la guvernare doar după alegerile anticipate. Prezidențiabilul Barna este…
CV-urile care au înregistrat cele mai multe vizualizări pe platforma eJobs în perioada ianuarie-august 2019 sunt cele ale candidaţilor din…
Parlamentarii britanici au respins miercuri noaptea moţiunea premierului conservator Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie, informează…
Bătălia pentru Senat se clarifică. Pentru a îi lua locul lui Tăriceanu, Meleșcanu se autosuspendă 6 luni din ALDE, dar…
Parlamentarii ucraineni au votat în favoarea ridicării propriei lor imunităţi în faţa justiţiei, îndeplinind astfel una dintre promisiunile electorale anticorupţie…
Norica Nicolai, de al ALDE, şi Sorin Cîmpeanu, de la Pro România, au depus la BEC actele care consfințesc alianţa…
Rusia a acuzat duminică SUA că a compromis menţinerea armistiţiului în provincia siriană Idlib, unde Washingtonul a întreprins sâmbătă un…
Întruniți la Mamaia, liderii PSD par dispuși să ofere beneficii bănești pentru românii care nu au votat PSD la alegerile…
Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită demisia „de onoare” a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii…
O echipă a Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" a utilizat, joi,…
Constructorul lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva se gândeşte "foarte serios" să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în…
Amenințați de foc, defrișare și invazie, oamenii din tribul Xikrin, din nordul Amazonului, se luptă pentru jungla lor. În timp…
Circulaţia tramvaielor pe linia 41 va fi reluată sâmbătă, 31 august 2019, după o suspendare de aproximativ două luni, necesară…
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 177 de voturi "pentru", unul "contra" şi două abţineri, proiectul de lege pentru graţierea…
Alexandru Cumpănașu, rudă cu Alexandra Măceșanu, adolescenta care ar fi fost ucisă la Caracal de către Gheorghe Dincă, este păzit…
Pro România il susține pe Mircea Diaconu la prezidențiale: ”pur și simplu îl sprijinim din punct de vedere a infrastructurii…
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a redeschis urmărirea penală în dosarul în care fostul episcop al Huşilor…
Judecătorul Dana Gîrbovan, propusă de premierul Viorica Dăncilă pentru postul de ministru al Justiţiei, a anunțat, luni, pe o rețea…
Ce le spune Viorica Dăncilă liderilor PSD în ședința CEX: Trebuie să ieșim între oameni și trebuie să avem anumite…
Cum era de așteptat, ALDE a rămas alături de PSD în Guvern, chiar dacă nimic nu se schimbă în programul…
Trei bărbaţi din Târgu Bujor au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prin metoda ''Loverboy'',…
Fostul eurodeputat ALDE, Norica Nicolai, susține că formațiunea sa a fost furată la alegerile europarlamentare din 26 mai și că…
O fată de 13 ani din Medgidia a fost amenințată și lovită de un bărbat de 36 de ani. Polițiștii…
Mihai Fifor susţine că PNL ''dispreţuieşte'' românii care muncesc şi ''îi ameninţă'' cu tăieri de venituri, atrăgându-i atenţia liberalului Florin…
Spitalul Universitar din București va avea un nou heliport ce ar urma să fie gata la finalul lunii august și…
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), prin intermediul a 15 fonduri de capital de risc, a investit în circa…
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat marţi că este pro vaccinare şi a subliniat ca în textul legii ar trebui…
Mihaela Triculescu nu mai este șefa ANAF, din data de 3 iunie, dar ordinele semnate de aceasta continuă să apară…
Compania americană Google a anunţat că pune capăt unor colaborări cu Huawei ce presupun transferuri de hardware, software şi servicii,…
Avionul lui Radu Mazăre a aterizat în această seară pe Aeroportul Otopeni, la ora 20:32, după ce a făcut o…
Liviu Dragnea susține că declarațiile ambasadorului Palestinei potrivit cărora liderul PSD i-a dat asigurări că ambasada României nu va fi…
În Romania se răspândește un nou virus hepatic. Este vorba despre hepatita E, care apare din cauza igienei precare şi…
Compania americană Coca-Cola a cheltuit peste 8 milioane de euro în Franţa pentru a influenţa anumiți medici şi oameni de…
Documentele obținute de Bloomberg arată că gigantul e-commerce Amazon fost victima unei fraude "extinse" care a permis hackerilor să obțină…
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) se pregătește să piardă 1 miliard de lei din amnistia cerută de Dăncilă din cauza ANAF.…
Ministerul Finanțelor lansează joi, 2 mai, o nouă emisiune de titluri de stat destinată populației în cadrul Programului Tezaur, cu…
România este nevoită să suporte corecții financiare de 80 de milioane de euro, din cauza unor nereguli la fondurile europene…
Vei fi sancționat mai dur de acum încolo dacă mai pui mașina abuziv pe locurile de parcare care sunt destinate…
Unicornul românesc UiPath a închis seria D de finanțare la 568 milioane de dolari. Noua investiție ridică valoarea startup-ului la 7…
Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, se va afla, miercuri şi joi, în vizită în Polonia, pentru Conferinţa şefilor de guvern ai…
Inspectorii americani au luat în calcul imobilizarea la sol, anul trecut, a unei părți din avioanele Boeing 737 MAX, după…
Împăratul Akihito va renunţa marţi la Tronul Crizantemei, marcând astfel prima abdicare înregistrată în ultimele două secole în Japonia. Succesiunea…
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători creștine care își schimbă data de la an la an, printr-un set…
Cultura de legume are nevoie de irigare pentru a se dezvolta optim. Trecând de la forma rudimentară de a uda…
Liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a cerut azi excluderea partidului lui Călin Popescu Tăriceanu din Alianța Liberal-Democraților…
În rechizitoriul din dosarul "Revoluției" procurorii susțin că, începând cu 22 decembrie 1989, la nivelul întregii țări, a fost declanșată…
Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat azi, la Timișoara, că rechizitoriul din dosarul Revoluției, trimis recent în judecată, ar putea…
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit azi, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam, Nguyen Xuan Phuc, context în care…
Dacă nu ai parte de o pensie specială, trebuie să îți faci un plan de economisire cât mai devreme. În…
Fostul ministru Elena Udrea spune că ”situația” liderului PSD Liviu Dragnea arată că ”a căzut și povestea că femeile ar…
Cinci produse românești se află printre cele aproape 1.500 care sunt protejate în Uniunea Europeană. În decembrie anul trecut…
Cea de-a patra ediție a Bucharest Tech Week aduce în atenția profesioniștilor din mediul de business cele mai noi tendințe…
Mai mulți parlamentari PNL au depus la Senat, un proiect legislativ care prevede acordarea unei prime de comercializare pentru cantitatea…
Premierul este criticat de liderul PSD deoarece consideră „facultative” deciziile luate în partid. Este vorba despre refuzul celor doi de…
Din punct de vedere al specificațiilor, Samsung a pus în noul Galaxy S10 Plus cele mai bune și la zi…
Christina Verchere, CEO al grupului petrolier OMV Petrom, al cărui acționar majoritar este grupul austriac OMV, a declarat că, pentru…
Kovesi a declarat vineri la ieșirea din sediul poliției că este un procuror care a reuşit "să inspire teamă celor…
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu crede că vineri, în şedinţa Executivului, va fi adoptată o ordonanţă de…
O firmă din Polonia a primit o amendă de circa 220.000 de euro pentru încălcarea Regulamentului General pentru Protecția datelor…
Sign in to your account