Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti va forma un grup de lucru care va avea scopul de a întocmi proceduri de conştientizare…
Situația bebelușilor care se nasc sănătoși și contactează bacterii spitalicești care le pun viața în pericol, este tot mai gravă.…
Încă doi bebeluşi născuţi la maternitatea Giuleşti au fost internaţi, joi, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”,…
În urma unui accident vascular cerebral, dl. Petre Basarab-Alberto a venit la SANCONFIND pentru recuperare. O poveste de viață începută…
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, la Bistriţa, că Spitalul regional de la Cluj se va face de Ministerul…
Președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, recunoaște că majorările de salarii pentru cadrele medicale fac să nu mai fie bani pentru…
Reprezentanţii CJ Cluj au transmis o adresă oficială Comisiei Europene, prin care solicită preluarea proiectului de construire a Spitalului Regional…
Luni, senatul a respins proiectul de lege care prevede înfiinţarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România (CNMR) şi recunoaşterea prin…
Cătălina Poiană, prorectorul Universităţii "Carol Davila", spune despre plecarea medicilor din ţară, că acesta a început să scadă, dar că,…
Dacă ești pasionat de off-road sau vrei să încerci senzațiile condusului pe teren accidentat ai, în sfârșit, un ”loc de…
Aseară am fost la concertul de lansare a primului album a cappella din România, semnat Blue Noise – PORTRAIT. Concertul…
Conform ministrului sănătăţii, în România, peste 800.000 de pacienţi cu diabet zaharat beneficiază de tratament. Dintre aceaștia, 3.440 sunt copii.…
Un medic rezident de la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, a implementat un sistem digital care permite…
După o pauză de 10 ani, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) își reia activitatea de transplant, cu un transplant…
Mai mulţi parlamentari au depus la Senat un proiect legislativ care prevede înfiinţarea Registrului de Evidenţă a persoanelor cu intoleranţă…
Cei doi pietoni loviţi intenţionat de șoferul băut pe şoseaua de centură a Brăilei au fost operaţi la Spitalul Judeţean…
În 2015, în Poiana Câmpina se deschidea cel mai nou și mai modern centru medical din județul Prahova. Astăzi, spitalul…
Valentina de Piante, Denis Bolborea și Alexandra Bălășoiu sunt trei coregrafi și dansatori care își propun să transforme orașul și…
La aproape 2 ani de la deschidere, maternitatea SANCONFIND este, în continuare, lider de piață în ceea ce privește costul…
Maternitatea SANCONFIND din Poiana Câmpina împlinește 1 an și 8 luni de la deschidere. Pentru a marca această aniversare, Maternitatea…
În fiecare an, în perioada 1-7 august are loc Săptămâna Internațională a Alăptării. Acest eveniment se organizează la inițiativa World Alliance of…
În primele 6 luni ale acestui an, la Maternitatea SANCONFIND, cea mai nouă şi modernă maternitate din România, au venit…
Pasionații de off-road pe patru roți au de acum la dispoziție un mega circuit, primul de acest gen, anvergură și…
Dr. Loredana Paul ne vorbește în a II-a parte a interviului despre importanța apei sărate și a nămolului în procedurile…
Dr. Loredana Paul, medic specialist în balneologie și recuperare medicală, ne vorbește despre atuurile din baza de tratament de la…
„Pentru a determina un medic să renunțe definitiv la serviciul de la stat și să se mute la noi, am…
Pe 19 mai, începând cu ora 11.00, Cotroceni, unul dintre cele mai vechi și mai selecte cartiere ale Bucureștului, își…
10 (ZECE) este prima parte dintr-o serie de documentare care prezintă o societate aflată în schimbare. De ce este nevoie…
A plecat la Berlin să studieze teatrologia și filmologia, dar după șase ani a revenit în București unde s-a hotărât…
Spitalul SANCONFIND a obținut aprobarea de structură pentru „spitalizarea de zi”. Noua secție, are o capacitate de 12 paturi pentru…
Ce diferențe sunt între secția de neonatologie de la SANCONFIND și aceeași secție de la un spital de stat și…
Doctorul neonatolog Eugenia Grumezescu s-a alăturat echipei Sanconfind încă din 2017, de când s-a deschis maternitatea. De atunci, este altături…
Duminică, 25 martie, începând cu ora 18.00, trupa Blue Noise va concerta pe scena „Main Square” din centrul comercial ParkLake.…
Dr. Dan Mihalache este noul șef al secției de obstetrică - ginecologie de la Spitalul SANCONFIND. Specialist cu experiență și…
Sărbătorile de iarnă au trecut, vacanţele s-au terminat aşa că trupa Blue Noise s-a apucat de treabă şi revine pe…
Un veteran în lumea afacerilor, Ioan Simion şi-a început călătoria antreprenorială în 1991, când a pus bazele companiei Confind care,…
În 2015, şase muzicieni au avut curajul să cânte pe scena de la Eurovision altfel decât cu instrumente, doar cu…
După avertismentul dat de SUA, prin ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, Consiliul Europei vine cu măsuri concrete pentru…
„În cadrul SanConfind ne dorim ca până la sfârșitul anului să obținem aprobarea Ministerului Sănătății pentru „Spitalizare de zi” iar…
Într-un interviu acordat revistei Business Magazin, Carmela Dragomir, cel mai premiat cofetar din Sud-Estul Europei, şi Laurenţiu Dascălu, specialist în…
S-a încheiat şi primul festival carbon neutru din România, GreenTech Film Festival. Pe 12 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, au…
Duminică, 22 octombrie, Adi Răduţă şi-a înscris în palmares a doua victorie consecutivă la campionatul naţional de motocross al Bulgariei.…
Duminică, 8 octombrie, Adi Răduţă a căştigat ultima etapă a campionatului Est European la motocross, care a avut loc pe…
Sâmbătă, 2 septembrie, pe circuitul de la Sevlievo, a avut loc a treia etapă a Campionatului Naţional de Motocros al…
Recent, problema sistemului medical românesc a ajuns pe masa Parlamentului European. Pe 30 mai, la Bruxelles s-a organizat o masă…
Într-o ţară cu populaţie tot mai îmbătrânită şi cu un sistem de sănătate aflat de peste două decenii într-o continuă…
In ziua de azi este ceva obisnuit ca angajatii sa isi lase scaunul cald si comod din fata biroului si…
Sign in to your account